Pentru noi este simplu: atunci când avem migrene, dureri dentare sau dureri musculare luăm o pastilă sau un analgezic și ne simțim mai bine în doar câteva minute. Dar datorită consumului enorm și încă în creștere al acestor antiinflamatoare fără steroizi este evident că undeva există o problemă. Și problema se poate afla chiar în fața noastră, într-un banal pahar cu apă.
Diverși compuși biologici activi și unele reziduuri medicamentoase au devenit un subiect de interes major pentru mediul înconjurător. Compușii ajung în apă într-un mod foarte facil – de obicei prin urină, prin aruncarea în toaletă a medicamentelor nefolosite sau expirate sau abandonarea acestora în natură. Nu se cunosc efectele pe care reziduurile medicamentoase le au asupra tuturor viețuitoarelor, însă este deja vizibil și a fost demonstrat științific. Și de ce se acumulează aceste substanțe în ecosistem? Pentru că majoritatea sunt substanțe sintetice, care în mod normal nu sunt prezente în natură. Așadar, sunt doar parțial biodegradabile. La fel ca în cazul substanțelor active biologic, efectele lor se fac simțite asupra tuturor organismelor vii din mediul înconjurător.
Ibuprofenul este substanţa activă din multe analgezice, chiar dacă îl întâlnim sub mai multe denumiri și continuă să câștige popularitate pentru că este un analgezic aproape universal. În SUA, consumul de calmante a depășit 20 miliarde de pastile pe an. Ibuprofenul este o substanță activă stabilă, fără radicali liberi și este dificil de curățat prin intermediul stațiilor de tratare a apei, de aceea nu este de mirare că s-au găsit urme de ibuprofen în apa potabilă.
În prezent, cercetătorii încearcă să dezvolte metode de a detecta cantitatea de medicamente din apă. Oamenii de știință de la Universitatea Politehnica Timișoara și Universitatea de Tehnologie Delft din Olanda încearcă să folosească electrozi compuși din nanofibre de carbon și argint pentru a identifica ibuprofenul din apă. Nanofibrele de carbon devin interesante datorită proprietăților pe care le au (atât din punct de vedere electrochimic, cât și economic). Cercetătorii au încercat două tipuri de compuși: nanofibre epoxidice de carbon cu particule de argint și zeolit-carbon epoxidic modificat (în care s-a observat un conținut mai ridicat de particule omogene de argint dispersat). Nanofibrele de carbon sunt dispersate omogen într-o rețea epoxidică.
Pentru a stabili eficiența electroanalizei compușilor electolitici pentru identificarea ibuprofenului în soluțiile apoase, s-au folosit următoarele metode: voltmetria ciclică, pulsul voltmetric și cronoamperometria. Ambii compuși electrolitici au demonstrat o reacție vizibilă asupra ibuprofenuului identificat în apă. Metoda cronoamperometrică are un potențial mai mare pentru utilizarea frecventă. Limita minima de detective a fost observată în cazul preconcentratelor/pulsului voltmetric diferențial și electrozii compoziti de nanofibre de carbon si argint. Avantajul a fost obținerea unei sensibilități deosebite fără ancrasarea electrodului.
Procesul de detectare a ibuprofenului din apă face progrese. De acum ține de oamenii de știință să elimine aceste substanțe din mediul nostru înconjurător. Și asta depinde mult și de cum ne comportăm noi cu natura care ne înconjoară.
Florica Mane F, Motoc S, Pop A, Remes A, Schoonman J. Silver-“functionalized carbon nanofiber composite electrodes for ibuprofen detection.” Nanoscale Research Letters 2012, 7:331